Oh,da!

Imi era dor! Imi era dor sa vad un apus acolo sus sa-mi aduc aminte de vara si sa imi imaginez ca tot ce traiesc acum nu e decat un vis din care astept cu nerabdare sa ma trezesc. Datele problemei fiind facute cunoscute ne-am inarmat cu nelipsita camera foto si am plecat la “vanatoare” de apus. Bineinteles ca vestimentatia nu ne-a fost corespunzatoare dat fiind ca ne-am inpolmolit tenesii si am degerat de frig. Frig am spus?! Nu era doar firg era foarte frig, vantul batea, parul ne flutura si urechile ni se inroseau. Povestea cu chitaristul nu ne-a incalzit :]] asa ca ne-am adunat esarfele imprastiate si am pornit spre locuri mai calde.
Asa cum v-am obisnuit… poze! – Pentru buna calitate e fotografiilor rog full view–

Lipsa lui

Zilele cele mai frumoase ale toamnei din anul 2000 isi luasera zborul impreuna cu parfulul de pe perne si amintirea lui. De atunci totul parea sau chiar era schimbat.

Orasul Bucuresti, atat de dulce, calm si “camera de refugiu” in care ne retrageam impreuna cu drag, nu era tot astfel in zielele dupa disparitia lui. Cismigiul e acum atat de sec, de gri, desi e toamna si o paleta de culori ai fi trebuit sa il imbrace si sa imi bucure ochii asa cum se intampla candva. Lacul nu mai reflecta chipul lui ca in zilele bune cand stateam pe malul lacului cu un ceai fierbinte in mana si radeam de intamplarile, acum banale, ce se intamplau peste zi.

Cafeaua nu mai are acelasi gust, diminetile nu mai sunt la fel de frumoase, tigara arde mai repede, desi timpul trece mult mai greu. Piesele de teatru nu mai au acel farmec si flmele nu mai merita vazute daca stiu nu mai e aici sa il inebunesc cu rezumatul lor.

Casa pare mai goala, imi lipseste dezordinea pe care o faceai, haine aruncate, carti incepute si neterminate lasate stiva pe terasa, mucuri de tigari pe care nici nu ma incumetam sa le numar, pe noptiera, mirosul parfumului tau in orice coltisor al casei, nu mai e aici nimeni sa se certe pentru locul de parcare. Imi e dor sa ma cert cu tine, imi e dor sa ne batem cu perne, imi e dor de modul in care te enervai si iti pierdeai cuvintele. Imi lipsesc multimile de schite facute de tine si uitate pe birou. Vreau sa iti fac din nou micul dejun si sa gatim impreuna cina. Sa ne pierdem timpul plimbandu-ne fara sa scoatem un cuvant, ore intregi. Vreau sa te aud din nou spunandu-mi poezii si facandu-ma sa lacrimez.

Oh! Nici nu stiu, parca nici sunetele, nici aerul, nici apa nu mai sunt la fel. Nu mi-am imaginat vreodata cum e sa traiesc fara tine si acum ca stiu, mi-as dori sa te intorci.

Inchisa intr-o fotografie

Astazi am sa postez cateva dintre fotografiile mele… din nou. Imi e teama ca va e dor de activitatea mea :]]

A cazut toamna peste noi

Nu pot spune decat ca deja imi e dor de vara, nici nu a disparut bine ca ii simt lipsa.

Dar cam asa e, trece una vine alta. Septembrie e luna in care sunt melancolica si visatoare. FESETE-TE! :))

Am facut ca si data trecuta un mic rezumat al verii de data asta intr-un clip, as fi avut mai multe poze de pus insa nu vreau sa va plictisesc cu clipul, sper ca sunt deajuns sa rezume cea mai rapida vara pe care am traito.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

1st collector for Summer
Follow my videos on vodpod

Zambete

Lumea e posomorata cand nu o vad zambimd. Dar cum ar fi fara zambete? Nu cred ca vreau sa aflu!

De mici copii visam ca vom putea sa facem intreaga lume sa zambeasca si unii dintre noi chiar lucreaza la asta. Traim vieti diferite, avem cai diferite, aspiratii diferite, gusturi diferite, dar legatura primordiala cu un strain este reprezentata de zambet. Cu un zambet totul devine mai simplu. Partea grea e sa iti poti pastra acel zambet. Dar intotdeauna exista persoane care se pricep sa iti stearga zambetul de pe fata, sa te faca sa uiti ca l-ai avut vreodata si dupa aia sa te faca sa tanjesti dupa el. Nu e corect, viata nu e corecta de obicei si e destul de evident ca nu poti fi zambaret 24 de ore pe zi, nu spun zile, pentru ca intotdeauna exista cineva care sa iti faca zambetul sa fuga.

Zambeste! Daca vezi pe cineva fara zambet, da-i unul de-al tau!

 

 

 

Bomba

Stire bomba, de ultima ora sau cum vreti voi sa ii mai ziceti. Era o data in Alpi o vaca mov pe nume milka… nu nu nu,TINA! >: )

 

Se mai intampla

La inceput am facut blogul asta pentru a transmite mesaje ascunse si pentru a transpune ce simt in fraze. Nu stiu cati dintre voi si-au dat seama de asta. M-ai tarziu am inventat povesti, am dezabaut subiecte si am spus ce am mai facut. Acum vreau sa ma intorc pentru a scrie un mesaj. De data asta nu e ascuns. E cel mai pe fata mesaj de pe blogul meu, singurul in care dau si un nume si incepe asa:

     Am ales sa scriu pentru ca nu sunt sigura ca nu mi-as fi gasit cuvintele sa iti spun asta in fata si plus de alta nu stiu cat de des te vad.

Poate crezi ca nu imi pasa de ce ti se intampla acum si raspunsul meu e defapt o intrebare: De ce mi-ar pasa daca tu nu vrei sa mi te destainui? Stii tu?! Sunt oameni carora le pasa si oameni care sunt doar curiosi. Crezi ca sunt doar curioasa? De ce mi-ar pasa de o straina? De ce mi-ar pasa de cineva pe care nu il cunosc sau cel putin de cineva pe care NU IL mai cunosc?

Da asta e adevarul! Nu te cunosc pentru ca nu mai esti tu, nu mai esti teo pe care o stiam eu, cu care vorbeam eu, cu care stateam eu. Vezi ce urat suna astea la trecut? Nu ai avut macar respectul de sine sa ma lasi sa o cunosc “pe cea noua” desi nu cred ca mi-ar face placere de aceea prefer sa ma retrag usor. Tu nu te uiti inauntrul tau? Sau ai alte preocupari mai importante decat propria persoana? Sau iti place schimbarea ta, e si asta o varianta.

Nu stiu nici macar daca ai timp sa citesti postul asta pentru ca… habar nu am ce faci. Surprinzator nu?

Vrei sa imi vorbesti doar cand “simti tu nevoia”. Nu ma folosi! Poti sa faci asta cu un caine… e acelasi lucru.

Nu vreau sa spun mai multe pentru ca e bine sa pastrez unele lucruri pentru mine, doar pentru mine. Tin sa iti mai spun ceva: nu a fost niciodata perect, dar nici chiar asa.

EPIC !

Umbre

S-a oprit ploaia, e pana de current, tanjesc dupa tehnologie. Scriu aceste randuri pe o foaie de agenda la lumina unei lumanari oarbe si a unei brichete uramand mai apoi sa te transcriu pe blog. Cred ca o sa ma uit pe pereti pana dimineata… Se aude zgomotul placul al tacerii…placut? Placut am zis? Oh, Doamne, imi displace al dracului. Lumanarea se topeste incet,incet aproape a ajuns la jumatate, am sa dorm cand o sa se stinga. Asta daca am sa pot. NU! ganduri nu veniti. Ramaneti departe e mult mai bine. Vreau ca in capul si in trupul meu sa ramana acelasi gol de prostgust, acelasi insensibil ego. Nu imi plac momentele mele de melancolie, ma inec in ele, ma patrund, poate de asta sunt rare. Nu vreau sa simt cum mi se strange stomacul din princina unor lucruri pe care le regret si nu vreau sa imi brazdeze fata 2 lacrimi pentru ceva ce nu merita macar. Vad umbre, in seara asta ma tem de umbre mai mult ca oricand. De ce oare?

E ora 5:28 dimineata, sunt satula de somn asta poate din pricina faptului ca m-am culcat in jur de 23:30 ceea ce e un eveniment pentru mine care adorm theoretic a doua zi. Rontai un biscuit pentru ca altceva nu am ce sa fac e bezna inca. De data asta scriu la lumina telefonului. 5:31 inchei cu scriusul si merg sa im continui activitatea cu uitatul pe pereti desi e imposibil sa vad ceva.

 

Si asta ca sa vedeci ce pot face eu la lumina unei lumanari [ monstruletul e din ceara] :)) :

Ceva nou

Din lipsa de chef, inspiratie si… timp nu am sa postez decat cateva „noutati”:

1. Sunt dezamagita, nu cred ca e vreunul dintre voi preocupat de acest fapt asa ca prefer sa nu ocup spatiu destinat scrisului cu prostia asta.

2. Oficial deja imi e dor de vacanta vazandu-o cum se scurge pe langa mine.

3. Ma rog ca afirmatia ” rasul ingrasa” sa nu fie adevarata.

4. Am tatuat un fluture pe ceafa!!! [ e temporar, din nefericire ]

5. Tinaare un new look! b-):

6. Trebuie sa recunosc ca sufer din cauza faptului ca nu imi mai pot pune mustata dn parul tau :)))

7. Suvitele cu acuarele arata chiar bine, am experimentat pe sfecla varamii :o3.

8. VREAU o noua camera foto, ACUM!!!! O problema e si faptul ca sunt indecisa, inca sunt in cautare de sfaturi de la ” ‘ai cu mai multa experinenta”

9. Inca lucrez la „200 day challenge”

10. Imi e dor de un apus perfect.

11. Am surprins in ultimele 2-3 saptamani tot felul de masini ciudate. 2 dintre ele:

Masina apple!

Nu am crezut

                                                                                                       Nu am crezut niciodata in povesti si poate de aceea nu imi place perfectiunea sau cel putin nu o  cer si nu o astept si ma multumesc cu simpllele lucruri care ma fac sa zambesc. Poate de aceea prefer discutii penibile despre culoarea sosetelor spre exemplu in defavoarea discutiilor siropoase si prefer sa rad ca proasta decat sa ma vait de defectele mele – Asta sunt cu asta defilez! Mi-am dat seama ca e o pierdere de timp sa il astepti de Fat-Frumos pe cal alb sau momentul in care vei descoperi trei boabe de fasole care sa te faca fericit pana la adanci batraneti. Cum spuneam, povestile nu-s facute decat pentru cei ce ajung sa creada atat de mult in visele lor incat sa traiasca in doua lumi paralele ( am trecut si eu prin asta ) AH! si uite cum mi-am pierdut ideea… a revenit! :)) tot legat de povesti, nu mi-am dorit niciodata sa fiu printesa atunci cand eram mica si ma amuza gandul. Iti poti imagina cum as arata eu intr-o rochie lunga si umflata cu un pampon in par si cum m-as descurca eu cu toate lucrurile alea fine cand eu am doua maini stangi si habar nu am sa merg pe tocuri. Neah! Lumea asta nu e pentru mine, prefer sa port tenesi si sa nu am tot timpul grija la modul in care imi misc mainile.

        Nu am crezut niciodata in minuni. Lucrurile se intampla daca faci ceva pentru ca ele sa se intample ( la capitolul asta stau cam prost, insa teorie stiu ) In postul anterios am pus o intrebare in genul “ Cate din visele tale au fost lasate uitate si neimplinite?” imi permit sa raspund eu: MAJORITATEA! De ce? Pentru ca sunt o lasa, DA asta sunt si in cazul asta nu mai merge teoria “ asta sunt cu asta defilez!” ar fi cazul sa fac ceva insa sunt prea delasatoare.

        Nu am crezut niciodata in prietenie adevarata, mi-am dat seama ca nu exista, stiu ca am sa surprind pe cineva cu fraza asta desi nu asta e intentia mea. E usor sa “faci pe prietenul”, in schimb trebuie sa fi un mim bun.

         Nu am crezut niciodata in extraterestrii desi imi plac si as vrea sa cred in ei. Si inca ceva nu am crezut niciodata vorbele oamenilor blonzi, asta e absurd stiu.